Treceți la conținutul principal

Cu ochii zdreliţi

Ochii zdreliţi


În noaptea albă, mi-am golit sufletul de emoţii,
De trăiri “pozitive” ce duc către nicăieri,
Aştept somnul raţiunii să nu-mi nască monştri,
Să mă cuprindă aleanul, în chip de visări.

De unde să ştiu că mi-e scris să trăiesc,
O veşnică singurătate în doi,
Şi trece şi ora, şi ştiu că doresc,
Să astup golul insipid dintre noi.

E camera goală, şi viaţa la fel,
Alergăm după bani, din zori, până seara târziu,
Cu inimi zdrelite şi nervi de oţel,
Cu ochii în lacrimi şi gândul pustiu.

E camera goală, o las, mă retrag,
E ceasul târziu, regretul, la fel,
Clipele-atarnă de destinul firav,
Am ochii zdreliţi şi nervi de oţel.


MF, 2017

(foto: Internet)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Şah mat

Şah mat ……..
La poarta sufletului meu, De strajă stă o tură pe-nnoptat, Pionii după luptă, Căzură greu, Şi un nebun în poartă, Bate disperat…
Regina albă, regina negră şi-un pion cam aerat, Dau ultima luptă de cu seară, Când soarele alene… merge la-nnoptat…
Un cal nebun cu şa de aur, Bătută ‘n diamamante nensemnate, Îi stă reginei albe la picior, Ca un dulău sensibil într-o carte


Pe tabla ‘nconjurată de visele abstracte, Joc jocul de-a nebunii, Pe negru şi pe alb, Şi mă cobor umilă într-o carte, Din turnul meu de fildeş prea înalt...etc…
MF, iunie 2018
(foto:Internet)


un rai de humă

mi-e gustul astringent căzut din pleoape într-un décor de catifea când orologiul sună înspre noapte eu mă gândesc la dumneata
mi-e glasul astringent şi disperat îmi sună vorbele răcnite-n vid când orologiul sună ‘nspre ‘noptat caut pasiunea în cuvânt avid
şi palmele astringente caută alinare în aşternutul rece şi scrobit m-am afundat în dulcea mea visare de suflet blând şi trup prea pătimit
iar astringetu-mi trup devreme ‘mbătrânit se încovoaie sub povara anilor din urmă am căutat dar n-am găsit fericirea în acest rai de humă


MF, 1 dec. 2017
(foto: Internet)

Ce rece-i dimineaţa-n toamnă!

Ce rece-i dimineaţa-n toamnă Şi vălul vremii se destramă, Un gând nefast Sau poate-un zeu fatididic, Un sentiment antic şi…poate…ludic.
Am tras cortina roşie pe gând Şi mă refugiez din nou întru cuvânt.
Ce rece-i dimineaţa-n toamnă O ultimă sclipire cu avânt, Când mă refugiez tăcută în cuvânt, Iar gându-mi fuge năucit, La ziua ce tocmai a venit.
Zei, demoni, lotuşi şi chiar sfinţi, Tăcute peregrinări în viitor Şi în trecut, Şi prea mult dor.
Nu am ştiut,
Nu, am uitat, Ce rece-i dimineaţa-n toamnă.

MF, 21 nov. 2017
(foto: Internet)