Cu ochii zdreliţi

Ochii zdreliţi


În noaptea albă, mi-am golit sufletul de emoţii,
De trăiri “pozitive” ce duc către nicăieri,
Aştept somnul raţiunii să nu-mi nască monştri,
Să mă cuprindă aleanul, în chip de visări.

De unde să ştiu că mi-e scris să trăiesc,
O veşnică singurătate în doi,
Şi trece şi ora, şi ştiu că doresc,
Să astup golul insipid dintre noi.

E camera goală, şi viaţa la fel,
Alergăm după bani, din zori, până seara târziu,
Cu inimi zdrelite şi nervi de oţel,
Cu ochii în lacrimi şi gândul pustiu.

E camera goală, o las, mă retrag,
E ceasul târziu, regretul, la fel,
Clipele-atarnă de destinul firav,
Am ochii zdreliţi şi nervi de oţel.


MF, 2017

(foto: Internet)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Patru dimineaţa

un rai de humă

Altă poveste