Treceți la conținutul principal

Acrostih- “E înalt ca bradul şi prost ca gardul”

Acrostih- “E înalt ca bradul şi prost ca gardul”

………………………

Este multă vreme de când mă gândesc la acestea:

Într-o seară oarecare,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Altfel decât altădată,
L-am iubit şi l-am iertat,
Totuşi….n- am uitat nimic…

Catrene, slove, poezii,
Altfel de-atunci eu îi dedic….

Barbă lată şi nu prea,
Râde slab deşi e cazul,
Are dinţii mari de aur,
Două ceasuri şi-o curea,
Uluitoare, zici că e Versacce,
Lumea l-a luat de prost, nu ai ce-i face.

Şi stă şi plânge-n sinea lui,
Isteric uneori, pahui, nu întelege,

Prostia e formă de mărire,,
Rostul omului nu-i fandosire,
Omului…îi şade bine cu credinţa,
Suspină tristă-n colţ, Umilinţa,
Tot căutand să scape din plasa lui.

Ca şi cum nu ar fi de-ajuns,
Acasă, sub tablou are un seif şi un pistol.

Golan atipic de pe vremi,
Arată des că-i fandosit,
Rar bea paharul pan’ la fund,
Duodenal şi obosit,
Uluitoare-i ţara noastră,
Lume cu brazi şi flori în glastră.

MF, 25 mai 2018

(foto: Internet)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

un rai de humă

mi-e gustul astringent căzut din pleoape într-un décor de catifea când orologiul sună înspre noapte eu mă gândesc la dumneata
mi-e glasul astringent şi disperat îmi sună vorbele răcnite-n vid când orologiul sună ‘nspre ‘noptat caut pasiunea în cuvânt avid
şi palmele astringente caută alinare în aşternutul rece şi scrobit m-am afundat în dulcea mea visare de suflet blând şi trup prea pătimit
iar astringetu-mi trup devreme ‘mbătrânit se încovoaie sub povara anilor din urmă am căutat dar n-am găsit fericirea în acest rai de humă


MF, 1 dec. 2017
(foto: Internet)

Altă poveste

Sub un colţ de cer aştept Să cadă rumenă petală Privirea dalbă îmi îndrept Către tine cu sfială Şi mă întreb, Şi te întreb: Ce fuse oare între noi? Sau totul este o greşeală? Greşirăm oare amândoi În vara-aceea infernală? Aş vrea sa pleci curand detot Prea mi-e prezenţa ta otravă Nici capul tu să nu-l întorci Am fost dar nu sunt o epavă. Ce fuse oare între noi? Circ, şansă, teatru de marionete? Părea desprins dintr-o poveste Povestea mea, povestea ta, Mereu, mereu...
Altă poveste!?!

Ce rece-i dimineaţa-n toamnă!

Ce rece-i dimineaţa-n toamnă Şi vălul vremii se destramă, Un gând nefast Sau poate-un zeu fatididic, Un sentiment antic şi…poate…ludic.
Am tras cortina roşie pe gând Şi mă refugiez din nou întru cuvânt.
Ce rece-i dimineaţa-n toamnă O ultimă sclipire cu avânt, Când mă refugiez tăcută în cuvânt, Iar gându-mi fuge năucit, La ziua ce tocmai a venit.
Zei, demoni, lotuşi şi chiar sfinţi, Tăcute peregrinări în viitor Şi în trecut, Şi prea mult dor.
Nu am ştiut,
Nu, am uitat, Ce rece-i dimineaţa-n toamnă.

MF, 21 nov. 2017
(foto: Internet)